Legitimație student

În Universitatea de Vest a avut loc dezvoltarea unei aplicații automatizate care generează legitimația de student prin conectarea infrastructurii, într-un mod inovativ, la reţeaua europeană European Student Card (ESC), care va facilita procese academice, inclusiv mobilitatea de studii, administrată într-un mod mai eficient, digital, utilizând tehnologii moderne.

Aceasta este o pagină care se actualizează în continuu, deoarece vom adăuga informații în permanență, în funcție de dinamica lor.

Facilități

Legitimația de student – European Student Card înlocuiește carnetul de student ce serveşte drept act academic de identitate (în format digital), care atestă calitatea de student UVT.

European Student Card permite fiecărui student să se identifice și să se înregistreze electronic, cu ușurință și în siguranță, la instituțiile de învățământ superior din Europa, eliminând necesitatea finalizării procedurilor pe hârtie. Legitimațiile studențești digitale pot fi validate de orice entitate, prin simpla scanare a codului QR existent pe card. Studentul are posibilitatea să își personalizeze legitimația cu o fotografie.

Utilizatori

Studenți

   Primii pași

  • Validarea legitimației de student – European StudentCard se realizează online, prin accesarea linkului https://id.e-uvt.ro.
  • Autentificarea pe platformă se face cu credențialele contului instituțional de mail e-UVT.
  • Accesare buton “Genereaza card”.
  • Introduce imagine de profil, verificare încadrare imagine și selectare context
  • Descărcare card
  • Scanarea codului QR generat ce poate fi verificat prin intermediul dispozitivului mobil

Obține ajutor

Ne puteți contacta pe adresa support@e-uvt.ro